La Ville Lumière. Orașul Lumină. Drept a grăit cel care a dat Parisului această definiție.” (Ioan Grigorescu, Parisul lui Brâncuși, joi, 11 martie, la TVR 3)
Luminile orașului sunt, în episodul din seara aceasta, lumini ale spiritului, pentru că azi călăuza noastră explorează un Paris al artelor, privit din punctul de vedere al unuia dintre cei mai celebri artiști parizieni – care totodată e unul din cei mai celebri români.
Povestea noastră începe la începutul veacului trecut, undeva în Montmartre, cartier boem și artistic prin excelență, în care toate talentele sunt îngăduite, și toate visele par posibile.
„Pe Rue Condorcet și-a găsit adăpost îmediat după sosirtea sa la Paris, în 1904, tânărul sculptor român Constantin Brâncuși. Străzile acestea i-au păstrat ecoul pașilor. Măgurii cu drumuri în pantă, cu mori de vânt rămase numai ca decor, Brâncuși îi zicea, oltenește - Țurțuduiul Montmartrului”.
Prilej pentru Ioan Grigorescu de a explora, cu delicatețe, ce a mai rămas din amintirea boemei artistice pariziene. În compania scriitoarei Mioara Cremene explorează „discreta rezervație a atelierelor de pe strada Tourlaque”, căutând parfumul unui veac apus. „Risipa de lucrări neterminate”, curțile năpădite de iederă ce adăpostesc muguri de artă, torsuri drapate și nuduri încă nu de tot smulse din piatră, scările înguste ce duc spre modeste mansarde îi vor fi evocat, fără îndoială, fundătura Ronsin din Montparnasse, unde Brâncuși a ținut pe rând două ateliere și a petrecut o mare parte din viață.
„Mansardele Parisului (...) au fost prietenoase cu tânărul sculptor român care pe-atunci nu bănuia că umilul său atelier mutat la șapte adrese, va deveni peste ani cea mai prețioasă comoară a Muzeului de Arte Moderne din capitala Franței”. (Ioan Grigorescu, Parisul lui Brâncuși, joi, 11 martie la TVR 3)
Un joc inspirat de unghiuri ne permite să aruncăm o privire din Butte Montmartre către Tour Montparnasse, și invers, din vârful turnului spre Muntele Martirilor încununat de Bazilica Sacre Coeur. Un arc „peste acoperișuri” dar și peste generații leagă ca o punte imaterială lumile artiștilor parizieni.
Multă lume dorea să-l viziteze pe Brâncuși în atelierul lui, un loc de legendă, și nu toți aveau această șansă. Chiar și autoritățile arătau un deosebit respect creatorului și creației sale, sistematizarea zonei și implicit demolarea atelierelor din Impasse Ronsin fiind amânată până după moartea lui Brâncuși și reconstruirea atelierului în cadrul unui muzeu.
Negreșit vom face o vizită în cartierul Halelor, unde Centrul Georges Pompidou găzduiește atelierul lui Brâncuși. Operele de care artistul nu s-a îndurat să se despartă – sub pretextul că n-ar fi fost terminate. Coloanele. Măiastrele. Ouăle. Leda și multele chipuri ale domnișoarei Pogany. Uneltele – „prelungirea mâinii artistului”. Aparatul foto care-i era atât de drag, căruia îi datorăm imagini ale lucrărilor – dar și portrete.
„Ceea ce fac mi-a fost dat să fac”, spunea Brâncuși.
Iar filmul din seara aceasta este un omagiu pe care Ioan Grigorescu îl dedică artistului pe care îl prețuiește în mod deosebit, pe care îl caută în marile muzee din jurul lumii, șil aduce de mai multe ori în atenția noastră în cadrul Spectacolului Lumii. Un film plin de poezie care se încheie în cafenelele din Saint Germain des Pres, pline de tineri contemporani care visează și ei la o viitoare posibilă clipă de grație și glorie.
Cristina Oancea
