Duminică seara, la TVR 3, de la ora 22.00, un Remix cu „DAN ANDREI ALDEA – SFINXul rockului românesc”!
Ediția este disponibilă online pe TVR+
Când spui SFINX te gândeşti imediat la Dan Andrei Aldea. Iar ei, colegii şi colaboratorii săi, nu se vor simţi jigniţi ci, dimpotrivă, onoraţi. Pentru că el este muzicianul rock şi folk care a survolat graniţele genurilor muzicale fără nici un efort, provocând admiraţia generală cu fiecare melodie, solo ori orchestraţie. Considerat de mic un copil-minune al viorii, muzicianul a descoperit însă în adolescenţă chitara electrică, iar prin aceasta genul rock care explodase în acei ani într-un fenomen greu de cuantificat şi astăzi.
După un parcurs şaizecist beat, grupul SFINX a fost practic reinventat de Aldea, iar primul semn viabil (oficial) s-a consumat la marele festival pop organizat de Club A în 1971, pe o scenă plină de supermuzicieni şi concepte eclatante. O formulă cu o muzică cvasiacustică (pop cameral, îi spunea Dan), un grup experimental căruia muzicianul îi duce şi astăzi dorul. Dar upgradarea componenţei a făcut posibilă trecerea spre registrul pop-rock şi progresiv, girat într-un mod original pentru întreaga muzică românească, influenţând generaţiile următoare de compozitori, instrumentişti şi melomani.
Polarizate de măiestria liderului, discurile SFINX conţin şi compoziţii ale celorlalţi membri ai grupului (cu aportul instrumental – orchestral al lui Dan, în aceeaşi osmoză); dincolo de muzică, este de remarcat şi încercarea de a fructifica poezii valoroase din lirica românească, cu risc redus de a fi cenzurate. Dar muzicianul nu poate uita amputările unora dintre înregistrări. Într-un interviu în studiourile TVR 2, în urmă cu un an, Dan Aldea făcea lumină în opera SFINX hărăzită posterităţii, exemplificând cu episoade punctuale ale luptei cu cenzura, ori ale subterfugiilor folosite pentru ocolirea acesteia, deseori aberantă:
„…Mă mir cum a intrat o piesă ca «Horă de băieţi»: «Iar cinstirea ţi se da / după talpă şi pingea» (în era Ceauşescului fost cizmar, n.a.) sau «Într-o ţară care-a fost / era mare cel mai prost». În schimb, se ştie bine că «Fiii soarelui» s-a numit de fapt «Cântecul blazatului», iar pentru «Ziua ta» aveam o versiune optimistă («Astăzi este ziua ta / ţi-am adus în dar o stea») şi o alta pesimistă («Ce să fac cu ziua mea, / ce oare-am să fac cu ea?»)… Orice ascultător care ştie va înţelege că nu de la noi vin aceste prostii, ci că aşa ne-au fost impuse…”
Plecat în Germania în 1981, după lansarea albumului „Zalmoxe” şi a unui single în nume propriu („Zece arici înamoraţi” / „Noi nu ne temem”) care deja tulburase prea mult apele la începutul celui mai dur deceniu comunist, Dan declara în acelaşi interviu: „Pentru mine, «Zalmoxe» a fost culmea eşecului proiectului personal al lui Dan Aldea. Atunci, în România, a fost punctul în care mi-am făcut CV-ul, întrebându-mă unde am ajuns… Pentru că eu am sacrificat totul pentru SFINX!”
Cu atât mai mult, după ce l-am văzut în premieră cântând la Oradea, apoi într-o ediţie specială a emisiunii „Omul cu chitara”, rămân, ca atâţia alţii, un fan necondiţionat al lui Dan Andrei Aldea şi al fiecărei secunde înregistrată de acesta, cu vocea sau cu instrumentele (pentru că – o spunea succesorul său în SFINX, Sorin Chifiriuc - oricare dintre ele reprezintă o încercare de Muzică), în particular o conectare simbiotică la cultura română. Declaraţiile celorlalţi martorilor oculari ai trecerii muzicianului prin muzica românească contează la fel de mult în economia emisiunii: Adrian Păunescu, Mişu Cernea, Florian Pittiş, Adrian Enescu, Barbu Idu, George Stanca, Ion Cristian „Călare”, Dan Bădulescu, Cornel Ionescu „Muzicuţă”...
Realizator Doru Ionescu
***
Emisiunea poate fi urmărită şi în live streaming pe TVR+, pe tabletă sau mobil.
