loader
Foto

Galerie foto

Satul:problemele fermierilor la sfârșit de toamnă

Duminică, 03 noiembrie de la ora 16:00, pe TVR 3 discutăm despre problemele fermierilor la sfârșit de toamnă într-o nouă ediție a emisiunii “Satul”.

 

VIAȚA LA ȚARĂ

Însămânțările de toamnă au ajuns final. Deși vremea i-a mai încurcat puțin, lucrările se află în grafic. Președintele APA OLT, Ilie Popescu, crede că lucrurile ar merge mult mai bine dacă fermierii ar ști pe ce sprijin se pot baza la începutul anului agricol și dacă acesta ar veni la timp.

Micul fermier se descurcă și el cum poate! Pregătirea terenului, sămânța și punerea ei sub brazdă sunt adaptate posibilităților și mai puțin tehnologiei.

Pe finalul emisiunii aflăm mai multe detalii despre Casa de Cultură "Tudor Gheorghe" din Izbiceni, Olt. Cum a ajuns maestrul să aibă un lăcaș de cultură aici și nu în altă parte, vom afla de la primarul comunei, Mircea Velica.

 

7:00 Telematinal

(I) (simultan TVR Moldova)

Moderatori: Anatol Guzic, Alexandrina Vrîncean

Producător Luminița Popa

Transmisiune directă

7:55 FILLER

*ABC-ul democratiei *Studioul teritorial Iaşi

*Personalități care expun o idee pe care o consideră crucială pentru înțelegerea politicii.

* Manuela Iftimoaei

Producator Ovidiu Mihaiuc

 
„Dăruiește Românie!

Carmen Târnoveanu și invitații săi celebrează peste 40 de ani de eleganță, discreție și profesionalism, care se înscriu în activitatea artistică ...

Colț de Rai pentru urșii bruni la Zărnești | VIDEO

Întreaga poveste a sanctuarului pentru urșii bruni la Zărnești dar și cum au ajuns vedete din toată lumea să îl viziteze descoperiți într-un nou ...

Provocările antreprenorilor mureșeni

Provocările antreprenorilor mureșeni

publicat: miercuri, 24 aprilie 2024

Vineri, 26 aprilie, de la ora 16:00, la TVR 3, aflăm la "Forum economic" care sunt provocările antreprenorilor mureșeni.

 

#tvr3