Ați urmărit două episoade, din seria "Spectacolul lumii", „Ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place” și "La Ecuator prin Sumatra" joi și vineri, 3 - 4 decembrie, ora 23.00, la TVR 3!
Săptămâna aceasta a adus pentru "Spectacolul lumii" două momente simbolice, o linie de unire și una de separare: momentul în care călăuza noastră regăsește la celălalt capăt al Pământului un proverb românesc, și momentul trecerii liniei convenționale de demarcație dintre Nord și Sud, Ecuatorul.
„Ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place”, exclamă Ioan Grigorescu admirând operele de artă tradițională ce împodobesc holul de acces în Ministerul Culturii din Jakarta, fiind deîndată asigurat, cu uimirea regăsirii unui dicton familiar, că această expresie este și parte din tradiția locului. Cele două episoade din această săptămână sunt puse sub semnul frumosului, fie el creat de om sau de natură.
„Fabuloasa Indonezie. Soarelui însuși, ca s-o străbată de la un capăt la altul, îi trebuie trei ore.” (Ioan Grigorescu, „Ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place”, joi 3 decembrie, ora 23.00, la TVR 3).
Fie că ne povestește istoria recentă a Indoneziei, recenta sa independență și eșecul tentativei de instaurare a comunismului, fie că străbate cartierele artiștilor și artizanilor, fie că descoperă pentru noi eforturile de dezvoltare ale capitalei sau vizitează portul vechi al Bataviei, în centrul atenției rămâne pentru scriitorul Ioan Grigorescu omul, valoarea fundamentală a oricărei civilizații și „măsura tuturor lucrurilor”.
„Una din marile ei resurse (...) rămâne Omul Indonezian, sufletul său zămislit și cizelat de durabilitatea tradițiilor, care i-au înflorit harul artistic, pentru ca tot ce atinge să capete atributele frumosului.”
Această frumusețe făurită de mâini omenești, inspirată de tradiție și vibrând de creativitate contemporană, îl conduce prin Satul Artelor din Jakarta, dar și prin parcul „Frumoasa Indonezie în miniatură”, în care poate fi studiată sau doar admirată arhitectura specifică fiecărei regiuni a vastului arhipelag. „Să poți da pietrei zborul vulturului...” Din piatră, lemn, onix sau chiar argint, vulturul, pasărea solară care-l poartă pe Vishnu, și dragonul, paznicu apei vii, sunt singurele făpturi din folclorul indonezian care potprivi soarele fără să-și ardă ochii. Și printre toate mereu se face remarcat Omul, fe el omniprezentul erou al Ramayanei sau un simplu cultivator de orez. „În această lume transfigurată prin optica plasticienilor indonezieni, omul apare cel mai adesea ca simplu truditor al pământului, dar întotdeauna demn, nelăsându-se copleșit de excesiva vitalitate a naturii primogene.” (I. Grigorescu)
Vineri, 4 decembrie, ora 23.00, la TVR 3, călătorul nostru aterizează în Sumatra, insula cea mai vestică a arhipelagului Indoneziei, și călătorește prin junglă, însoțit de ploaia ecuatorială nelipsită, până în locul unde șoseaua va trece linia Ecuatorului. Un loc ca oricare altul, unde mașinile nici măcar nu opresc, unde doar mintea celui ce așteaptă de o viață să calce cu un picior în emisfera nordică și unul în emisfera sudică vede o demarcație... Două căsuțe modeste, în fața uneia din ele cântă un cocoș, lângă cealaltă stă priponită în laț o maimuțică, pentru bucuria copiilor din familie. Stingher pe marginea drumului, un monument în forma Pământului marchează locul.
„Un biet glob în margine de drum, ca planeta noastră în coada Căii Lactee, aflată la rândul ei în coada spiralelor nebuloase, pline de aștri stinși și de găuri negre.” (Ioan Grigorescu, La Ecuator prin Sumatra, vineri 4 decembrie la TVR 3)
***
Un articol de Cristina Oancea
