Interpus între curcubeiele artezienelor și cerul Parisului împodobit cu dantelă de nori, cel mai celebru turn din lume ne e dezvăluit de pe celălalt mal al Senei, dintre grupurile statuare ale esplanadei Trocadero, vineri, 12 martie, ora 23.00, la TVR 3.
„I s-a zis străjerul Parisului. Orgoliul Franței de a-și arbora culorile naționale pe cel mai înalt catarg din lume.”
Ioan Grigorescu construiește un dialog vizual între opere de artă: palatul Chaillot și fabuloasa structură de metal ce domină orizontul orașului de mai bine de un veac.
„Îndrăznețului proiect i s-au atribuit și alte utilități publice(...). dar mai presus a fost promisiunea inginerului Gustave Eiffel că structura metalică înaltă de 300 de metri avea să uimească întregul pământ cu ocazia Expoziției Universale din 1889, eveniment menit să coincidă cu centenarul Revoluției Franceze.” (Ioan Grigorescu, Micul Eiffel, vineri, 12 martie, ora 23.00, TVR 3)
A uimit din prima clipă. De fapt, încă din timpul lucrărilor de construcție derulate cu mare viteză și imortalizate în diferite etape într-o serie de gravuri de epocă. A rămas cea mai înaltă construcție ridicată de om pe pământ până în 1931, la inaugurarea Empire State Building. Dar nu a fost, cel puțin în prima etapă a existenței sale, îndrăgit de parizieni. Locuitorii caselor din vecinătate au cerut demontarea sa, pentru că le amenință locuințele cu pericolul de a cădea la furtună. Trei sute de intelectuali au semnat o „declarație de dezavuare” pe considerente estetice.
Între timp, a devenit un obiectiv turistic extrem de popular. Treizeci și cinci de milioane de vizitatori în 1959 – norocosul cumpărător al biletului cu numărul 35.000.000 a primit cadou o mașină. Peste 250 de milioane până în 2002. Și peste șapte milioane de vizitatori pe an în 2014, care au urcat la terasele superioare ale turnului, cu lifturile hidraulice imaginate de domnul Eiffel, croindu-și drum prin dantela de oțel, sau chiar pe jos, înfruntând amețitoarea cifră de 1652 de trepte, pentru că tinerețea nu se sperie de cifre. „Tare ai mai vrea să arunci din cârcă vreo 20-30 de ani ca să mai simți măcar o dată dulcea obosealî a tinereții”, reflectează domnul Grigorescu, privind cu admirație și nostalgie grupurile de tineri care se odihnesc pe iarbă...
Lângă unul din picioarele turnului se află bustul micului domn Eiffel (avea doar 1.65 m înălțime, lucru remarcat cu maliție de cineva tocmai la inaugurarea monumentului), semnat de sculptorul Antoine Bourdelle și dezvelit în 1930, la șapte ani de la moartea inginerului și la peste patru decenii de la construirea turnului ce i-a făcut numele celebru. „Ador oamenii mici care fac lucruri mari”, declară Ioan Grigorescu, modest omagiu celui care a împodobit Parisul cu un simbol. Îi mai dedică și o stranie poezie a cifrelor: 300 de meșteri acrobați au montat turnul, fiecare dintre ei a fost premiat de Președintele Republicii Franceze. Și, în mod surprinzător, e una din cele mai ușoare construcții din lume: un turn miniatural de oțel, respectând perfect proporțiile, ar cântări... șapte grame.
***
Un articol de Cristina Oancea
