„Revenind la Paris după o îndelungată absență, am luat cu mine un ghid Michelin editat în 1965. Mi-am zis că voi regăsi orașul-lumină neschimbat. Ei bine, n-a fost deloc așa.” Pe 19 martie, ora 23, ați putut descoperi surprinzătorul Paris al lui Ioan Grigorescu!
Între două călătorii ale domnului Grigorescu, Parisului pe care el îl credea „inimitabil și mai ales veșnic” i-a crescut un ... Manhattan. Un cartier de zgârie-nori. La Défense.
Nu era unica experiență de acest gen în istoria orașului. Prima clădire de mare înălțime, Tour Montparnasse, a fost terminată în 1973. La momentul respectiv, cu cele 58 de etaje, era cea mai înaltă clădire din Europa. Urbanismul parizian făcea astfel o mutare decisivă pe verticală, lăsând pentru totdeauna în urmă „prăjina lui Colbert”, limita de înălțime de 21 m stabilită de ministrul lui Ludovic al XIV-lea.
Începuturile cartierului La Defense se situează în 1958, iar numele provine de la monumentul semnat de sculptorul Louis-Ernest Barrias în 1883 și dedicat rezistenței parizienilor în timpul războiului franco-prusac. Cele mai înalte clădiri aveau să-și facă apariția abia în anii 70 și 80 ai veacului trecut, iar în iulie 1989 a fost inaugurată spectaculoasa și emblematica Grande Arche, care încheie către vest extraordinara perspectivă a bulevardelor Avenue de Champs Elysées și Avenue de la Grande Armée, cale triumfală care aliniază Luvrul, Arcul de Triumf și Défense.
Ioan Grigorescu socoate că „similitudinile cu modelul american nu sunt decât aparente” și admiră fără rezerve soluția franceză a problemelor de urbanism, care a făcut viața posibilă într-un oraș dintotdeauna supraaglomerat ( să nu uităm că Parisul avea încă de la 1846 un milion de locuitori). Soluții inteligente și pline de respect pentru patrimoniul construit existent, mergând până la integrarea armonioasă în perspectivă și în peisajul urban.
„Aici nu avem de-a face cu zgârie-nori, ci cu mângâie-nori. Absența sfidării, a trufiei și aroganței face din Defense un prilej de reflecție asupra soluțiilor moderne în arhitectură și urbanism menite să ofere echilibrul vital unor vechi metropole precum Parisul”.
Avem într-adevăr de a face cu o mare zonă de birouri și locuire structurată în jurul unei ample esplanade pietonale, cu fântâni și grădini suspendate și un adevărat muzeu în aer liber, și între piramide transparente și lifturi silențioase obiectivul camerei găsește și un plin de farmec Carusel... Pentru că și „orașul geometric” are nevoie de o inimă.
„Spectacolul Lumii” mai face un popas și în cartierul Grenelle, și el cu regim înalt de construcții, unde cea de-a treia insulă a Senei găzduiește o soră mai mică a Statuii Libertății - dar al Franței pentru Statele Unite la aniversarea unui veac de la Războiul de Independență.
Călăuza noastră își amintește o expoziție de arhitectură din Bucureștiul anilor 70, intitulată Paris 2000. Trei decenii mai târziu el redescoperă orașul îndrăgit, îmbogățit cu câteva vise împlinite care au trecut, între timp, de pe planșetele arhitecților în realitatea pariziană.
Privind orașul de la înălțimea Turnului Montparnasse, el observă totodată și cuplurile care admiră perspectiva, și se întreabă – „Oare ce vor vedea acești tineri peste alți treizeci de ani?”
***
Un articol de Cristina Oancea
