loader
Foto

Vară Pentru Voi – marţi, 8 iulie

Echipa emisiunii Vară pentru Voi a ajuns la Piatra-Neamţ , chemată de sunetul muzicii!

 

Raluca Aftene
Vasile Arhire
Vară pentru voi

Ediţia este disponibilă online pe TVR+

De peste patruzeci de ani, în oraşul de la poalele Pietricicăi, are loc vara un festival de muzică devenit brand. Din 1971 şi pînă azi, cele mai mari personalităţi ale muzicii culte au concertat pe scena Festivalului Internaţional “Vacanţe Muzicale” la Piatra Neamţ.

La ediţia din anul acesta, vor susţine concerte Camerata regală, pianista Raluca Oatu, Cvartetul Transilvan, corul de cameră Capella Transylvanica. Seara muzicii de jazz va fi asigurată de Mircea Tiberian şi Jazz and Beyond, iar seara muzicii folk îl aduce la Piatra Neamţ pe Mircea Baniciu. Acestea sunt doar câteva din concertele de excepţie care vor avea loc în cadrul “Vacanţelor muzicale” între 6 şi 12 iulie.

Marţi aţi intrat cu noi în atmosfera festivalului. Vară pentru Voi a fost transmisă în direct din Piaţa Turnului din Piatra Neamţ, chiar de lânga scena amplasată în aer liber. Printre invitaţii Ralucăi Aftene au fost: Raluca Oatu, pianistă recunoscută pe scenele internaţionale, Marin Cazacu, maestrul care a cucerit lumea cu al său violoncel Lorenzo Ventapane din 1820 şi Carmen Năstasă, managerul Centrului pentru Cultură şi Arte "Carmen Saeculare", instituţia care organizează evenimentul.

Ne vedem pe TVR3, TVR Iaşi şi tvrplus.ro/live-tvr-iasi, de la ora 17.00!

 

“Vară pentru voi” vă aduce încă o săptămână de relaxare, de întâlniri cu oameni frumoşi, premii şi încă ceva: o echipă care are în grijă ca după-amiezile dumneavoastră petrecute în faţa televizorului să fie cât mai plăcute: Raluca Aftene (prezentator) şi Vasile Arhire (producător).

 

Vară pentru voi

Realizatori: Raluca Aftene şi Vasile Arhire

 

Zilnic, luni – vineri, ora 17.00, pe TVR Iaşi, TVR 3 şi tvrplus.ro

15:00 Din zestrea Ardealului

*Studioul teritorial Tg.Mures

* Editie speciala-Pricesne

Producător Vasile Braic

16:00 Taina zilelor mari

*Studioul teritorial Timişoara

Producător Daniela Constantin

 
De la Măru-n Timișoara | VIDEO

De la Măru-n Timișoara | VIDEO

publicat: vineri, 03 mai 2024

Spectacol aniversar Zorica Savu - 30 de ani de cântec și 30 de ani TVR Timișoara! Miercuri, 1 mai, de la ora 19:00, la TVR Timișoara, și luni, 6 ...

Programe speciale de Paşte, la TVR | VIDEO

Programe speciale de Paşte, la TVR | VIDEO

publicat: vineri, 03 mai 2024

TVR a pregătit un program dedicat şi divers pentru perioada sărbătorilor de Paşte. Transmisii în direct ale slujbelor religioase, filme ...

Cum ne hidratăm corect?

Cum ne hidratăm corect?

publicat: joi, 02 mai 2024

O nouă ediție "Ziua bună de la Iași" a fost difuzată joi, 2 mai, de la ora 9:00, la TVR Iași și TVR 3.

 

#tvr3