Prima ediţie a început în forţă sâmbătă, 3 aprilie, de la 20.30, cu două subiecte care nu trebuiau ratate: unul din Norvegia, iar celălalt din „Ţara soarelui răsare”.
Prima sâmbătă a lunii aprilie a marcat debutul sezonului patru al emisiunii Vizual care, de aproape doi ani, ne-a adus în inimă şi suflet frumuseţea pe care, câteodată, ochii noştri o ignoră. În fiecare săptămână, la Vizual, Marius Constantinescu găseşte cele mai inedite căi de a ne descoperi arta din perspectiva fotografiei, a arhitecturii, a designului, a urbanismului, sau a peisagisticii.
În această primă ediţie a noului sezon, Marius a stat de vorbă cu scriitoarea Maja Lunde din Norvegia. Maja este una dintre cele mai importante voci ale literaturii norvegiene actuale. Cărțile ei s-au vândut în lume în peste trei milioane de exemplare. Editura Humanitas a publicat Istoria albinelor bestseller internațional, tradus în peste treizeci și cinci de țări.
Volumul face parte dintr-o tetralogie dedicată transformărilor profunde ale planetei sub acțiunea distrugătoare a oamenilor. A primit numeroase premii, printre care Bokhandlerprisen (Premiul librarilor norvegieni) și Fabelprisen (Premiul Fabel pentru literatură fantastică). Anul trecut a aparut , tot la editura Humanitas si Istoria apelor , cel de-al doilea roman din tetralogie, nominalizat la Bokhandlerprisen, care a devenit, la rândul lui, bestseller internațional și e deja tradus în peste douăzeci și cinci de țări.
Tot în această ediţie a emisiunii Vizual, am ajuns la Muzeul Naţional al Literaturii Române la expoziţia de stampe japoneze, intitulată "Celebrităţi din Lumea Plutitoare".
Expoziţia este considerată a fi un record pentru România, prin numărul de lucrări expuse. Colecţia privată Ukiyo-e George Şerban reprezinta 200 de stampe japoneze create de cei mai importanţi artişti ukiyo-e, în perioada 1603 - 1868, cunoscută sub numele de epoca Edo. Lucrările acoperă marile teme ale acestei arte: istorie, teatrul kabuki, bijin-ga sau portrete ale unor femei frumoase - gheişe sau curtezane, shunga sau arta erotică şi peisajul.