loader
Foto

"Regionalia": Publicații ale Academiei Române și festival de muzică populară

Festivalul National „Topul Marţişorului” va fi transmis, în direct, de către studioul TVR Timişoara. Iar în prima parte a emisiunii îl avem alături pe secretarul general al Academiei Române, academicianul Ioan Păun Otiman.

 

Tania Stavilă Ţunaş
Regionalia

Sub egida Editurii Academiei Române au fost publicate, de curând, două volume, cu titlu de documentar: „Academia Română şi Casa Regală a României. Două destine paralele” şi „1948 – Marea Dramă a Academiei Române”.

Îl avem alături, în direct, pe acela care-a girat, competent, apariţia acestora, academicianul Ioan Păun Otiman, secretar general al Academiei Române.

Festivalul-concurs „Topul Mărţişorului” a ajuns la cea de-a 14-a ediţie. Vor urca pe scena Sălii Capitol a Filarmonicii Banatul din Timişoara tineri solişti vocali de muzică populară din liceele de artă şi de la şcolile populare de artă, din întreaga ţară.

Cu amănunte ne sunt alături, în direct, Liliana Laichici, director al Centrului de Cultură şi Artă, Adrian Negoiţă, preşedinte al Comisiei de Cultură din cadrul CJT şi interpreta de muzică populară Carmen Popovici-Dumbravă.

Emisiunea se difuzează luni 3.03.2014 la ora 17.00, simultan pe TVR3 și TVR Timișoara.

18:00 Se întâmplă acum

* Este analiza situaţiei economice cu impactul ei social. Este dezbaterea subiectelor fierbinţi ale zilei. Este dialogul necenzurat prin care românii sunt ascultaţi de televiziunea lor naţională. Este emisiunea celor mulţi, la care cei care intră în direct devin reporterii, redactorii şi invitaţii unui talk show… pe bune! Un brand lansat de TVR acum 23 de ani revine în casele românilor, la ei acasă… la TVR 3, televiziunea care UNEŞTE ROMÂNII!

Moderator Tudor Barbu

Producător Miruna Moraru

Transmisiune directă

19:55 Art pass

* Emisiune dedicată vieţii culturale externe; sunt prezentate expoziţii, concerte, spectacole, muzee, festivaluri, tradiţii, urbanism şi alte subiecte legate de zona culturală internaţională.

Producător Miruna Moraru

 
Violoncelistul Adrian Naidin, baritonul Lucian Petrean și scriitorul Dan Mircea Cipariu continuă spectacolul pe scena “Dăruiește Românie!”

Carmen Târnoveanu vă așteaptă sâmbătă, 11 mai, de la ora 13:30, la TVR3, la o ediție inedită a emisiunii „Dăruiește Românie!”, alături de ...

Muzică fără frontiere | VIDEO

Muzică fără frontiere | VIDEO

publicat: miercuri, 08 mai 2024

Spectacolul vieții a continuat și miercuri, 8 mai,  la "Ziua bună de la Iași". Moderatoare - Laura Lucescu, Raluca Aftene

„Caligula

În 1944, piesa de teatru „Caligula" a fost publicată la Gallimard. Această „tragedie a inteligenței” în patru acte are premiera pe 26 septembrie ...

 

#tvr3