loader
Foto

Ce ascund etichetele de pe rafturi?

În emisiunea Ediţia de vest de luni, 23 mai, de la ora 17.00 pe TVR 3 şi TVR Timişoara, am abordat un subiect legat de siguranţa consumatorului.

 

Cosmin Jitariuc
Ediția de Vest

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Vorbim despre ce găsim scris pe etichetele din magazine, cât de credibile sunt aceste înscrisuri, ce înseamnă ceea ce scrie pe produse (E 105?), cui i se poate adresa consumatorul ce ar trebui să fie menţionat pe etichete, cum se probează dacă ceea ce este pe etichetă e real, dacă aveţi exemple cu produse descoperite cu etichete mincinoase, ce se feresc să tipărească pe etichetă producătorii, ce componente ale uni produs sunt periculoase, ce trebuie să ştie cel care cumpără, produsele din Europa presupun siguranţă pentru consumator şi multe alte subiecte care sunt legate de temă.

De asemenea discutăm despre cum poate fi producătorul verificat dacă administrează sau nu administrează animalelor substanţe interzise şi care sunt aceste substanţe, ce presupune siguranţa alimentelor, care sunt limitele între care ANSVSA poate să reglemeteze şi să controleze modul în care sunt crescute animalele producătoare de hrană, de ce, de exemplu, se spune că puii din ferme sunt hrăniţi cu substanţe care le provoacă o creştere artificală iar consumul de carne de pui dăunează.

Invitați în studio sunt prof. dr. ing. Călin Jianu (USAMVB Timisoara, Tehnologia Produselor Agroalimentare), comisar şef Marinela Iliaş (Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Timiş) și Daroczi Csaba Laszlo (director executiv adjunct, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi de Siguranţa Alimentelor Timiş).

Emisiunea "Ediţia de Vest" se difuzează în direct, simultan pe TVR Timișoara şi TVR 3, luni 23.05.2016, de la ora 17:00, cu reluare pe ambele canale marţi 24.05.2016 la ora 00:30. Vă reamintim că postul TVR Timișoara poate fi recepționat și pe canalul 85 UPC digital.

De asemenea, la orele de difuzare, emisiunea poate fi vizionată în live streaming pe TVR+ pe pagina canalului respectiv. Înregistrarea emisiunii poate fi vizionată ulterior difuzării la link-ul de la începutul paginii.

8:50 Lumină din lumină

*Celebrări greco-catolice*Duminica Invierii Domnului

Transmisiune directă Blaj

9:55 Memoria tiparului

* Studioul teritorial Tg.Mureş

* Revista presei vechi prezintă, prin tema fiecărei ediții, realitatea din România interbelică, surprinsă prin intermediul fragmentelor extrase din ziarele centrale, regionale sau locale ale epocii, și ilustrate vizual prin imagini de arhiva, fotografii vechi și dramatizări.

Producător Angela Precup

 
De sărbători, Dăruiește Românie!

De sărbători, Dăruiește Românie!

publicat: sâmbătă, 04 mai 2024

Carmen Târnoveanu v-a așteptat alături de invitați speciali, în edițiile de sărbătoare ale emisiunii ”Dăruiește Românie!”, miercuri, 1 mai, de ...

„Măsura Iubirii este Jertfelnicia!

Pe TVR3, în transmisii directe de la Blaj și Cluj-Napoca, puteți urmări în fiecare zi, în perioada 2-7 mai, liturghiile oficiate în catedrale în ...

Pe „Drumul lui Leșe

Emisiunea „Drumul lui Leșe" a adus sâmbătă, 4 mai, pe TVR 3 de la ora 21.00, o nouă ediție în care Grigore Leşe a susținut un dialog de împăcare ...

 

#tvr3