loader
Foto

Galerie foto

Destine la răscruce

Reporter special

 

Gabriela Baiardi
Reporter special

Ediția este disponibilă online pe TVR+

O tânără din Franța are grijă de oamenii străzii din Iași. Marine Parrote are 21 de ani, a absolvit Facultatea de geografie, iar vreme de un an face voluntariat la Fundația Emmaus Iași.

Organizația neguvernamentală a fost înființată în anul 2000 de Gelu Nichițel, un ieșean impresionat de drama tinerilor din orfelinate care, după împlinirea vârstei de 18 ani, ajungeau pe străzi. Peste 250 de persoane fără adăpost au beneficiat de sprijinul fundației, fiind ajutate să-și recapete demnitatea umană. Iar pentru cei rămași „sub cerul liber”, ajutorul vine și acum, cinci zile din șapte, sub forma “prânzului de noapte”.

În trei puncte cheie din Iași sunt oferite, de luni până vineri, sandvișuri, fructe, ceai cald, haine curate, pături, încălțăminte, lumânări și chiar rechizite pentru familiile care au copii. De acest ajutor beneficiază aproape 100 de persoane. În plus, asistenții sociali îi duc la spital pe cei suferinzi și-i ajută pe cei fără acte de identitate să-și obțină documentele.

I-am însoțit și noi pe voluntari, câteva nopți la rând, și am reușit să cunoaștem oameni care-și poartă toată averea îngrămădită în câteva sacoșe. Vă invităm să aflați poveștile de viață ale unor persoane pentru care strada este „acasă”, indiferent de anotimp.

O producţie TVR Iaşi 2016: Gabriela Baiardi (realizator), Relu Tabără (imagine), Loredan Baiardi (montaj şi ilustraţie muzicală).

 

REPORTER SPECIAL

Realizator: Gabriela Baiardi

TVR Iaşi: luni, 25 ianuarie 2016, ora 20.00

TVR 3: duminică, 31 ianuarie 2016, ora 19.00

7:00 Spirit şi credinţă

*Studioul teritorial Craiova

* Sfânta sărbătoare a Paștelui
Vă propunem în această ediție specială, dedicată sfintelor sărbători pascale, să vorbim despre credință, bucurie, ca daruri pe care mântuitorul Iisus Hristos ni le-a dat, despre marea taină a vieții noastre creștine, Învierea Mântuitorului, ca trecere de la un stadiu de viață la altul. Astfel, Fiul lui Dumnezeu, cel care intră în viața noastră ca o salvare pentru omenire, este alături de fiecare dintre noi. Primim binecuvântarea și cuvintele pline de har din partea ÎPS Irineu, Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei.

Moderator preot Marius Reșceanu

Producător Simona Carauleanu

7:55 FILLER

*ABC-ul democratiei *Studioul teritorial Iaşi

*Personalități care expun o idee pe care o consideră crucială pentru înțelegerea politicii.

Producator Ovidiu Mihaiuc

 
De sărbători, Dăruiește Românie!

De sărbători, Dăruiește Românie!

publicat: sâmbătă, 04 mai 2024

Carmen Târnoveanu v-a așteptat alături de invitați speciali, în edițiile de sărbătoare ale emisiunii ”Dăruiește Românie!”, miercuri, 1 mai, de ...

„Măsura Iubirii este Jertfelnicia!

Pe TVR3, în transmisii directe de la Blaj și Cluj-Napoca, puteți urmări în fiecare zi, în perioada 2-7 mai, liturghiile oficiate în catedrale în ...

Pe „Drumul lui Leșe

Emisiunea „Drumul lui Leșe" a adus sâmbătă, 4 mai, pe TVR 3 de la ora 21.00, o nouă ediție în care Grigore Leşe a susținut un dialog de împăcare ...

 

#tvr3