loader
Foto

Discutăm "Cu cărțile pe față" despre arta contemporană

Vineri, 23 octombrie de la ora 22:00 în premieră la TVR3 am discutat despre un proiect artistic de amploare desfășurat la  Râmnicu Vâlcea, gândit și finanțat de un antreprenor dornic să sprijine creația artistică contemporană.

 

Mirela Giodea
Cu cărțile pe față

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Invitații acestei ediții a emisiunii "Cu cărțile pe față" au fost: Nicolae Sofianu –finantator proiecte artistice  și
Gheorghe Dican –artist plastic, președinte filiala Vâlcea UAP

În urmă cu patru ani  Nicolae Sofianu organiza Salonul Național de Artă Contemporană   cu aproape 500 de lucrări ale unor artiști din intraga țara, iar de curând a lansat un album care cuprinde aceste lucrări. Prilej de a vorbi în cadrul emisiunii despre investiția privată în artă contemporană, dar și despre rolul Uniunii Artiștilor Plastici din România în acest moment.

La evenimentul de lansare al Albumului am avut ocazia de a vorbi despre aceste probleme cu președintele UAP, Petru Lucaci, precum și cu alți artiști și critici cunoscuți.

17:30 Lumea de aproape

(redifuzare)* Studioul teritorial Cluj

*Marcarea sărbătorii Paştelului în diverse localităţi din România unde trăiesc compact etnici ucraineni are particularităţile sale, cu multe ritualuri bisericeşti şi tradiţii populare. Postul, pregătirea păştii, copiii care umblă după "cocuţe" în Joia Mare, Vinerea Patimilor, Învierea, pregătirea coşului pascal, dar şi sfinţirea coşurilor şi stropitul fetelor în a doua zi de Paşte în comunităţile de etnici ucraineni din Maramureş sunt câteva dintre subiectele pe care le veţi regăsi în această ediţie de colecţie, pe baza filmărilor adunate de jurnalista Maria Cinar-Jiga de-a lungul anilor.

Producator Maria Cinar-Jiga

17:55 Teleshopping-Publicitate

 
De sărbători, Dăruiește Românie!

De sărbători, Dăruiește Românie!

publicat: sâmbătă, 04 mai 2024

Carmen Târnoveanu v-a așteptat alături de invitați speciali, în edițiile de sărbătoare ale emisiunii ”Dăruiește Românie!”, miercuri, 1 mai, de ...

„Măsura Iubirii este Jertfelnicia!

Pe TVR3, în transmisii directe de la Blaj și Cluj-Napoca, puteți urmări în fiecare zi, în perioada 2-7 mai, liturghiile oficiate în catedrale în ...

Pe „Drumul lui Leșe

Emisiunea „Drumul lui Leșe" a adus sâmbătă, 4 mai, pe TVR 3 de la ora 21.00, o nouă ediție în care Grigore Leşe a susținut un dialog de împăcare ...

 

#tvr3