loader
Foto

Galerie foto

Expoziţia Aurul şi Argintul antic al României la "Reporter Sud"

Expoziţia "Aurul şi Argintul antic al României" a fost proiectată să urmeze un itinerar  expoziţional în 14 muzee ale ţării din marile oraşe, printre care se numără şi Craiova, unde este deschisă publicului până în luna aprilie.

 

Dana Preda
REPORTER SPECIAL

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Expoziţia "Aurul şi Argintul antic al României" aduce în faţa publicului craiovean, şi nu numai, fascinanta istorie a comorilor neamului nostru - reper important în cunoaşterea oamenilor, îndeletnicirilor, credinţelor şi obiceiurilor pe parcursul a peste 6.000 de ani – din Neoliticul târziu până la sfârşitul Antichităţii. Expoziţia este găzduită de Muzeul Olteniei din Craiova până în luna aprilie.

Este vorba despre peste 1000 de piese din patrimonial cultural naţional al României, de o valoare inestimabilă, piese foarte rare în regiunea de sud-est a Europei şi unele chiar unicat la nivel mondial. Podoabe, accesorii vestimentare, arme de paradă, monede, obiecte de ceremonial, toate aceste artefacte sunt repere importante în descoperirea artei metalului preţios şi în cunoaşterea contextelor istorice.

Un reportaj realizat de Dana Preda, duminică, 20 martie, de la ora 19:30 la TVR3. Emisiunea Reporter Sud poate fi urmărită și online pe TVRplus.ro

 


 

19:00 Tu votezi România

*Alegeri locale

*Dezbatere electorala

Producator Stefan Stanescu

Transmisiune directa

20:00 Se întâmplă acum

* Este analiza situaţiei economice cu impactul ei social. Este dezbaterea subiectelor fierbinţi ale zilei. Este dialogul necenzurat prin care românii sunt ascultaţi de televiziunea lor naţională. Este emisiunea celor mulţi, la care cei care intră în direct devin reporterii, redactorii şi invitaţii unui talk show… pe bune! Un brand lansat de TVR acum 23 de ani revine în casele românilor, la ei acasă… la TVR 3, televiziunea care UNEŞTE ROMÂNII!

Moderator Tudor Barbu

Producător Miruna Moraru

Transmisiune directă

 
TVR: programe dedicate alegerilor locale şi europarlamentare

Televiziunea Publică difuzează aproximativ 15.000 de minute de emisiuni de promovare şi dezbateri electorale pe 10 posturi din portofoliu.  

Înscrierea copilului la creşă poate deveni un stres pentru părinţi | VIDEO

Care este calendarul pentru înscrierea copilului la creşă şi ce documente sunt necesare, am aflat la "Ziua bună de la Iași", ediția din 14 mai, ...

Invitație la spectacolul de teatru de la TVR - „Ciuta

Teatrul Naţional de Televiziune prezintă duminică, 19 mai, la ora 20.00 pe TVR3 și la ora 23.10 pe TVR Internațional, spectacolul cu piesa ...

 

#tvr3