loader
Foto

La "Ediția de Vest" discutăm despre cutremur și festivalul de teatru

Cutremur, joi seara, în Timiş. Seismul de 3,7 grade pe scara Richter a avut epicentrul în Chevereşu Mare, la 9 kilometri adâncime. Specialiştii spun ca seismul face parte din activitatea seisimică obişnuită a zonei şi nu reprezintă vreun pericol.

 

Cosmin Jitariuc
Ediția de Vest

Joi, la ora 22 şi 31 de minute, timişenii din mai multe localităţi ale judeţului au auzit un zgomot neobişnuit.

În Timişoara s-a simţit mai slab, iar foarte mulţi au aflat ce s-a întâmplat abia dimineaţa, de pe site-urile de socializare sau din presă.

Cutremurul s-a resimţit în mai multe zone din judeţ, de la Buziaş până la Moşniţa Nouă. Mişcarea telurică a fost urmată de 8 replici, de intensitate redusă.

La "Ediţia de Vest" vorbim despre cutremurele care se pot produce în regiunea noastră, cât de puternice pot fi, cât de sigure sunt clădirile din Timişoara şi cum trebuie să reacţionăm în caz de seism. Invitații primei părți a emisiunii sunt Ion Constantin (inspector şef, Inspectoratul Judeţean în Construcţii), Lucian Vasile Mihoc (şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Banat) și Dan Rău (directorul Centrului de Seismologie Timiş).

În cea de a doua parte a emisiunii pătrundem în lumea teatrului împreună cu invitații Ada Hausvater (director Teatrul Naţional Timişoara) și Oana Borş (coordonatorul general FEST –FDR 2014).

În 14 mai începe la Timişoara începe FEST-FDR2014 – Festivalul European al Spectacolului Timişoara – Festival al Dramaturgiei Româneşti.

Organizat de Teatrul Naţional cu sprijinul Ministerului Culturii şi al Primăriei Municipiului Timişoara, în parteneriat cu Institutul Cultural Român și UNITER, evenimentul propune în acest an două mari module de spectacol: FDR – o adevărată platformă a spectacolului de teatru pe text românesc şi FEST, cu secţiunile pe care le înglobează: îndrăgitul şi deja foarte aşteptatul OUTDOOR (spectacole în aer liber), PERFORMANCE (one man show, teatru-dans etc.) şi SOUND SCENE (concerte).

Emisiunea se difuzează concomitent pe TVR Timișoara și TVR3 luni 12.05.2014, de la ora 17.00, cu reluare pe TVR Timișoara marți 13.05.2014 de la ora 10.00.

***

Emisiunea poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!

7:00 Satul meu

(redifuzare)* Studioul teritorial Cluj

* Istorie si traditii in satul Rasinari, jud. Sibiu

Invitati: Bogdan Bucur, primar com. Rasinari Nicolae Jianu, preot ortodox, Rasinari Dinu Bucsan, nepotul lui Octavian Goga Dumitru Capota, cioban Carmen Olteanu, profesoara de matematica Pavel Diaconu, colectionar Mioara Iacob, muzeograf.

Producători: Radu Anghel, Radu Puscas

7:55 FILLER

*ABC-ul democratiei *Studioul teritorial Iaşi

*Personalități care expun o idee pe care o consideră crucială pentru înțelegerea politicii.

* Dan Pavel

Producator Ovidiu Mihaiuc

 
„Picătura de cultură”: Olimpia Coman-Sipeanu, o viață de artist, restaurator și pedagog | VIDEO

Bucuria de a dărui bucurie. Prima parte a reportajului dedicat Olimpiei Coman-Sipeanu s-a difuzat marți, 23 aprilie, de la ora 18:20, la TVR ...

Muzică populară în programele de Paști de la TVR3

Muzică populară în programele de Paști de la TVR3

publicat: vineri, 26 aprilie 2024

TVR3 vă propune să înveseliți mesele de sărbătoare cu muzică din toate zonele folclorice ale țării. De duminică, 5 mai, de la ora prânzului, când ...

„Măsura Iubirii este Jertfelnicia!

Pe TVR3, în transmisii directe de la Blaj și Cluj-Napoca, puteți urmări în fiecare zi, în perioada 2-7 mai, liturghiile oficiate în catedrale în ...

 

#tvr3