loader
Foto

Locuri, oraşe şi artişti - îşi dezvăluie poveştile

În ediţia de joi, 12 aprilie, a emisiunii CULT@rt - care aduce în faţa publicului pe Sandra Ecobescu, preşedinta Fundaţiei Calea Victoriei şi pe Ana Nicolau, directoarea Editurii Nemira.

 

Cult@rt

Fundaţia Calea Victoriei continuă să fie reperul de bază atunci când vorbim despre cursuri adresate publicului matur, una dintre cele mai utile şi inspiratoare modalităţi de a umple timpul liber. Sandra Ecobescu, vine la CULT@rt să prezinte noile proiecte şi oferta educaţională a fundaţiei.

Ana Nicolau, directoarea Editurii Nemira, discută cu Marius Constantinescu despre implicarea sa şi a Asociaţiei Editorilor din Romnia în proiectul Pactul pentru Carte. Acesta  prevede un pachet legislativ care are ca scop dublarea pieţei de carte din România, în condiţiile în care ne aflăm pe ultimul loc în Uniunea Europeană în acest domeniu.

În ediţia de joi îl cunoaştem pe Dumitru Verdianu, artistul născut la Ungheni - Republica Moldova, care a trebuit mai întâi să participe la peste 200 de expoziţii din întreaga lume şi să câştige numeroase distinctii internaţionale – pentru a ajunge în acest an, pentru prima dată, să expună la 30 de kilometri de locul său natal.- în Iaşi.

Şi tot în această ediţie ajungem în Cluj unde descoperim poveştile spuse de Reflections of Cluj – proiectul cu o abordare în oglindă a relaţiei dintre oraşul şi locuitorii săi, în Timişoara, unde îl cunoaştem pe scriitorul Ciprian Pop, şi ne plimbăm pe aleile unui minunat colţ de rai din Bucureşti: Grădina Botanică.

 

20:00 La sfatul popular

* Cine are pe telefon Skype, Zoom sau TiK ToK...ATENŢIE! Căutaţi emisiunea asta! Viaţa unei comune sau a unui oraş pusă în lumina unei noi abordări, unice în peisajul media: ce are, ce face, ce pierde şi ce câştigă omul trăind în locul în care trăieşte! Modernizarea drumurilor, abandonul şcolar, folclor şi tradiţii păstrate, locurile de muncă pierdute şi plecarea în bejania ”diasporei”, şcoli cu wc-ul în fundul curţii şi proiecte de investiţii aducătoare de pâine pe masa românului... talente nedescoperite şi valori recunoscute de toţi. Primarul, locanicii, oamenii de afaceri, preotul sau dascălul din sat, din oraşș... din capitala ţării, toţi vor fi în direct la TVR 3, televiziunea care UNEŞTE ROMÂNII LA SFATUL POPULAR!

Producător Ştefan Stănescu

Transmisiune direct

21:50 Memoria tiparului

* Studioul teritorial Tg.Mureş

* Revista presei vechi prezintă, prin tema fiecărei ediții, realitatea din România interbelică, surprinsă prin intermediul fragmentelor extrase din ziarele centrale, regionale sau locale ale epocii, și ilustrate vizual prin imagini de arhiva, fotografii vechi și dramatizări.

Producător Angela Precup

 
„Picătura de cultură”: Olimpia Coman-Sipeanu, o viață de artist, restaurator și pedagog | VIDEO

Bucuria de a dărui bucurie. Prima parte a reportajului dedicat Olimpiei Coman-Sipeanu s-a difuzat marți, 23 aprilie, de la ora 18:20, la TVR ...

Muzică populară în programele de Paști de la TVR3

Muzică populară în programele de Paști de la TVR3

publicat: vineri, 26 aprilie 2024

TVR3 vă propune să înveseliți mesele de sărbătoare cu muzică din toate zonele folclorice ale țării. De duminică, 5 mai, de la ora prânzului, când ...

„Măsura Iubirii este Jertfelnicia!

Pe TVR3, în transmisii directe de la Blaj și Cluj-Napoca, puteți urmări în fiecare zi, în perioada 2-7 mai, liturghiile oficiate în catedrale în ...

 

#tvr3