loader
Foto

Memoria Locului - Mânăstirea Hurezi

Sâmbătă, 20 mai, de la ora 10:30, la TVR 3, vă invităm să descoperiţi un monument religios şi de arhirectură, care din anul 1993, se afla pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, Mânăstirea Hurezi.

 

Memoria locului

La Memoria locului descoperim un monument religios şi de arhirectură, care din anul 1993, se află pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. La Mânăstirea Hurezi s-a născut stilul arhitectural brâncovenesc şi un puternic centru cultural al Ţării Româneşti în secolului al XVIII-lea.

Mânăstirea este prima  ctitorie a  lui Constantin Brâncoveanu. Voievodul, în anul 1693, îndată după primirea sceptrului ţării, după cum glăsuieşte hrisovul de întemeiere al mânăstirii, "într-al doilea an al domniei noastre, pus-am temelie şi am început a zidi mânăstire", şi-a dorit ca acest loc sfânt să devină necropola domnească a familiei sale.

4:00 Toţi împreună (R)

*Studioul teritorial Cluj

*Emisiune în limba maghiară *Studioul teritorial Cluj

Producător Feketelaki Tibor

(Reluare)

5:55 Art pass

* Emisiune dedicată vieţii culturale externe; sunt prezentate expoziţii, concerte, spectacole, muzee, festivaluri, tradiţii, urbanism şi alte subiecte legate de zona culturală internaţională.

Producător, prezentator Miruna Moraru

 
„Picătura de cultură”: Olimpia Coman-Sipeanu, o viață de artist, restaurator și pedagog | VIDEO

Bucuria de a dărui bucurie. Prima parte a reportajului dedicat Olimpiei Coman-Sipeanu s-a difuzat marți, 23 aprilie, de la ora 18:20, la TVR ...

Muzică populară în programele de Paști de la TVR3

Muzică populară în programele de Paști de la TVR3

publicat: vineri, 26 aprilie 2024

TVR3 vă propune să înveseliți mesele de sărbătoare cu muzică din toate zonele folclorice ale țării. De duminică, 5 mai, de la ora prânzului, când ...

„Măsura Iubirii este Jertfelnicia!

Pe TVR3, în transmisii directe de la Blaj și Cluj-Napoca, puteți urmări în fiecare zi, în perioada 2-7 mai, liturghiile oficiate în catedrale în ...

 

#tvr3