loader
Foto

Galerie foto

"Cântec și Poveste" de pe Valea Someșului

Vineri, 14 februarie 2025, de la ora 15.00 la TVR 3, vă invităm pe Valea Someșului, însoțiți de povestea cântecului unei interprete deosebite din acest ținut: Viorica Lazăr.

 

(w500) Cântec ș

Destinul acestei interprete a fost unul surprinzător, pentru că lansarea ei ca mesageră a cântecului transilvan nu a avut loc în acest areal folcloric, așa cum am crede, ci tocmai în Ialomița, departe de locurile natale pe care le-a purtat mereu cu ea prin cântec, vorbă și port. O să aflați prin ce împrejurare a ajuns să fie solistă profesionistă la Orchestra "Bărăganul" din Slobozia și ce au însemnat pentru ea primii pași în lumea artiștilor profesioniști din România.

(w500) Cântec ș

Vom descoperi apoi, ce eveniment trist din familia ei a determinat-o să se întoarcă pe meleagurile natale și cum a reușit să se angajeze la Orchestra Profesionistă de Muzică Populară "Bistrița", de pe lângă Consiliul Județean al Sindicatelor din Bistrița Năsăud. Ne va face mărturisiri deosebite despre valoroșii ei colegi, atât soliști instrumentiști cât și interpreți vocali, pe care i-a prețuit în egală măsură pe toți.

(w500) Cântec ș

(w500) Cântec ș

După desființarea Orchestrei, care s-a petrecut în anii imediat de după evenimentele din 1989, Viorica Lazăr s-a preocupat mai mult de familia ei, având de crescut și sprijinit doi copii minunați, care astăzi au propriile lor familii.

(w882) Cântec ș

Cântecele pe care le-a înregistrat de-a lungul anilor, în studiourile Radio România București și Cluj, la Televiziunea Română, vor rămâne peste ani, mărturie frumoasă despre o adevărată mesageră a cântecului popular din ținut someșan.

(w882) Cântec ș

Vă invităm la o ediție-mărturisire, a îndrăgitei emisiuni, "Cântec și Poveste", vineri, 14 februarie 2025, de la ora 15.00 la TVR 3.

(w882) Cântec ș

Ediția emisiunii se difuzează la TVR Cluj, sâmbătă, 15 februarie și în reluare, duminică, 16 februarie, de la ora 19.00.

(w882) Cântec ș

***

Producător: Radu Anghel

Realizator: Alexandru Pugna

Credit foto: Arhiva emisiunii "Cântec și Poveste"

 

9:00 Dimineţi perfecte

*Studioul teritorial Iaşi /

Moderatori: Anca Medeleanu&Vlad Arhire

Producător Dan Trofin

Transmisiune directă

9:55 Teleshopping-Publicitate

 
Mit și adevăr în alergii

Mit și adevăr în alergii

publicat: joi, 13 februarie 2025

În limba greacă, alergie înseamnă "reacție diferită". În medicină, alergia este o reacție exagerată, anormală a organismului la factori care se ...

"Cântec și Poveste" de pe Valea Someșului

publicat: miercuri, 12 februarie 2025

Vineri, 14 februarie 2025, de la ora 15.00 la TVR 3, vă invităm pe Valea Someșului, însoțiți de povestea cântecului unei interprete deosebite ...

“Toți împreună”

“Toți împreună”

publicat: marţi, 11 februarie 2025

Ediția emisiunii cuprinde o selecţie de reportaje în limba maghiară din actualitatea socială şi culturală regională, realizate de Redacţia ...

 

#tvr3