loader
Foto

Traseu turistic: Geoparcul Platoul Mehedinti

Duminică, 22 mai de la ora 18:30, în premieră pe TVR 3, v-am invitat să porniți alături de noi pe un traseu turistic din Geoparcul Platoul Mehedinti în cadrul unei noi ediții a emisiunii "La pas prin Oltenia".

 

ADRIANA MARCU
La pas prin Oltenia

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

Călătorul care își va îndrepta pașii, pentru prima dată, către meleagurile pitorești de la poalele Munților Mehedinți, fie pornind de la Dunăre, fie traversând, dinspre Băile Herculane, înălțimile semețe, acoperite cu păduri seculare, va fi surprins să descopere salba de sate și cătune ale podenarilor, risipite pe firul apelor sau pe coamele unor dealuri, ce se desprind, asemenea unor brațe vânjoase, din piscurile muntelui.

Excursia noastră, începe din comuna Cireșu, situată într-o zonă foarte pitorească, iar ghid ne va fi Valentin Jujea, un mare iubitor al muntelui, membru în Serviciul Salvamont Mehedinți și Caraș Severin și Geoparcul Platoul Mehedinți.

6:00 Satul meu (R)

*Studioul teritorial Craiova

*Editie speciala

Producător Luiza Paraschivu

(Reluare)

6:55 Imnul României

 
De sărbători, Dăruiește Românie!

De sărbători, Dăruiește Românie!

publicat: sâmbătă, 04 mai 2024

Carmen Târnoveanu v-a așteptat alături de invitați speciali, în edițiile de sărbătoare ale emisiunii ”Dăruiește Românie!”, miercuri, 1 mai, de ...

„Măsura Iubirii este Jertfelnicia!

Pe TVR3, în transmisii directe de la Blaj și Cluj-Napoca, puteți urmări în fiecare zi, în perioada 2-7 mai, liturghiile oficiate în catedrale în ...

Pe „Drumul lui Leșe

Emisiunea „Drumul lui Leșe" a adus sâmbătă, 4 mai, pe TVR 3 de la ora 21.00, o nouă ediție în care Grigore Leşe a susținut un dialog de împăcare ...

 

#tvr3