Vă invităm duminică, 7 iunie, foarte devreme, de la 7:00 dimineața, să urmăriți, la TVR 3 și online pe TVR+, episodul „Florența: trecător pe Ponte Vecchio”.
Să descoperi, la pas, unul din cele mai frumoase orașe ale lumii, pe care încă nu l-ai vizitat, în compania unei călăuze care cunoaște foarte bine orașul, cu istoria și poveștile sale, și-l iubește demult...
Un episod al superlativelor, care începe cu ceea ce Ioan Grigorescu socoate a fi „cea mai frumoasă vedere panoramică din Italia’’. Eu îl cred pe cuvânt: cupola lui Brunelleschi, încununând catedrala Santa Maria del Fiore și Turnul Signoriei, dominând orașul elegant, omogen, cu acoperișurile sale roșii, mărginit de dealurile Toscanei și aurit de lumina blândă din Sud – ce ar putea fi mai frumos?
„..E aici, ea, neuitata, purtându-și în nume vocația de a înflori perpetuu’’. (Ioan Grigorescu)
Pornind de la replica în bronz de 4 metri înălțime a lui David, înălțată de municipalitate la 400 de ani de la nașterea lui Michelangelo, călăuza noastră străbate la pas orașul întemeiat în anul 59 î.Hr., într-o zi de Florar, de Iulius Caesar însuși.
Un oraș situat la confluența a două ape, care vreme de un mileniu n-a avut nicicum vocația artelor. Dar a avut un puternic și sănătos puls al vieții economice, dezvoltând meșteșugurile medievale până au devenit manufacturi, și afacerile, până au venit banii. Din neobosita suveică a țesătorilor a izvorât prosperitatea, iar aceasta a adus cu ea apariția celor dintâi familii de bancheri, prima dintre toate, familia di Medici, o adevărată „dinastie de mecenați ai artelor’’, care a dominat Florența vreme de trei veacuri și a făcut din ea unul din nucleele Renașterii.
În 1366, Ponte Vecchio înlocuiește un pod roman din epoca imperială și unește cele două maluri ale râului Arno. Podul e pus de la bun început sub semnul frumosului: doar aurarii și argitarii aveau permisiunea de a construi pe el. Și tot pentru frumusețea sa a fost cruțat, în 1943, de trupele germane care se retrăgeau din Italia, și care au aruncat în aer toate celelalte poduri de pe Arno.
„Trecător pe Ponte Vecchio”, călăuza noastră se oprește să admire, la jumătatea podului, statuia lui Benvenuto Cellini, și mai departe, în Piazza della Signoria, palatul cu zidurile sale abrupte și turnul amețitor de înalt, împrejmuit de o adevărată galerie de artă în aer liber. Pentru Ioan Grigorescu, promotor al unui turism cu ochii ațintiți mai curând spre artă și istorie decât spre terase și suveniruri, zidurile și marmurele vin însoțite de istorie și legendă, așa că statuile ce-i înfățișează pe Hercule, Neptun și David devin reprezentări ale idealului florentin de Forță, Înțelepciune și Libertate.
În Loja Lăncierilor, imensă vitrină, ne dezvăluie capodopera lui Benvenuto Cellini, „Perseu decapitând Meduza’’, la care artistul a lucrat nouă ani, a făcut nenumărate variante până a ajuns la cea care avea să-l mulțumească, și le-a distrus pe toate celelalte, pentru că acesta e prețul desăvârșirii.
Istoria Artei ne trece, într-un vârtej amețitor, prin fața ochilor. Bisericile Florenței, îmbrăcate în marmură policromă, Campanilla lui Giotto, mormântul gol al lui Dante, care și-a terminat capodopera în exil, cele șapte ceruri pictate pe uriașa cupolă a lui Brunelleschi, porțile de bronz ale Baptisteriului care l-au costat pe Lorenzo Guiberti douăzeci și cinci de ani de muncă, și care l-au determinat pe Michelangelo să exclame: „Porțile Paradisului!’’ - rânduindu-le în felul acesta pentru totdeauna numele...
Cristina Oancea
***
Aici puteți accesa:
