’’Spectacolul lumii’’ rămâne în Vestul Sălbatic și ne poartă, în acest episod, într-unul din cele mai fascinante locuri de pe pământ: Parcul Național Yosemite, vineri, 7 august, de la ora 22:00.
’’Vom pătrunde acum în inima Sierrei Nevada, meleag fabulos, patria giganților vegetali numiți Sequoia, arbori cu vârste matusalemice. Ei nu se tem nici de foc nici de gerul zăpezilor. Sunt cei mai mândri copaci de pe Terra, și dacă omul nu îi doboară și nici stihiile, ei mor în picioare.” (Ioan Grigorescu, ’’Sequoia nu se teme de foc’’, vineri, 7 august, ora 22:00, la TVR 3).
Renumit pentru formidabilele sale peisaje montane, pentru ghețarii și cascadele sale, și mai ales pentru copacii săi uriași, Yosemite este unul dintre cele mai vechi parcuri naționale din lume, bucurându-se de acest statut din 1890, deși primele zone protejate, inclusiv pădurile de sequoia, sunt instituite încă din 1864. Cu o suprafață de peste trei mii de kilometri pătrați, parcul s-a bucurat în 2019 de aproape patru milioane și jumătate de vizitatori.
Lanțul Muntos al Sierrei Nevada, înalt de 4300 m, e o adevărată ’’barieră de piatră”, și înainte de a îl străpunge cu calea ferată, americanii aveau nevoie de peste o sută de zile pentru a ajunge de pe Coasta de Est la San Francisco, ocolind pe mare Țara de Foc, pentru că o încercare de călătorie pe uscat prin Vestul Sălbatic se dovedea întotdeauna mai anevoioasă și mai primejdioasă.
Datorită statutului de zonă protejată, Mariposa Grove, situată în sudul extrem al parcului Național Yosemite, beneficiază de un neprețuit privilegiu: de aproape un veac și jumătate nici un sequoia din această arie nu a fost tăiat. Aici pot fi văzuți câteva sute de arbori sequoia maturi, între care doi dintre cei mai mari din lume.
De dragul acestei specii excepționale, ’’Zgârie-norii vegetali ai Californiei”, Ioan Grigorescu a făcut, în călătoria sa americană, acest popas în natură. Cei mai în vârstă dintre ei au într-adevăr peste o sută de metri înălțime, și dăinuie de mai multe milenii.
Totul este excepțional în ce privește acest miracol al firii: în mod paradoxal, focul nu îl distruge, ci îi favorizează reproducția. Acești copaci uriași se înmulțesc greu: conurile se maturizează în 700 de zile, și rămân pe crengi până la douăzeci de ani. Din cauza incendiilor, conurile se desfac și eliberează semințe. Doar una dintr-un milion va deveni arbore adult.
Indienii au un mare respect pentru acest arbore: prin tradiție nu erau tăiați nici arborii morți, care se usucă, albesc, și rămân în picioare. Primii coloniști s-au dovedit mai puțin respectuoși, dar din fericire pentru supraviețuirea speciei lemnul de sequoia nu e destul de tare, și nu l-au putut folosi în construcții. În schimb, s-au amuzat să taie ’’tuneluri’’ în trunchiul copacilor.
Cel dintâi, și îndeajuns de larg pentru a trece o căruță, a fost tăiat în 1881, și chiar dacă în cele din urmă în 1961 copacul (în vârstă de 3200 de ani) a fost doborât de o furtună, efectul acestei mutilări a fost, în mod neașteptat, benefic. Tunelurile din copaci au făcut să se ducă vestea acestui loc și au determinat protejarea ariei pentru interesul său natural dar și turistic. E suficient să menționăm că în 1890 parcul a fost vizitat de zece mii de turiști, ceea ce pentru veacul al XIX-lea era foarte mult.
Cristina Oancea
***
Aici puteți accesa:
