’’Fantoma goanei după aur’’, joi, 6 august, de la ora 22:00, la TVR 3.
Ai putea crede că în acest nou episod - ’’Fantoma goanei după aur’’- Ioan Grigorescu își continuă drumul prin decorurile filmelor de la Hollywood. Clădirile de lemn din filmele western, străzile largi, locomotive cu abur, și pădurile scheletice, albe, fantomatice de sub Sierra Nevada...
În regiunea cuprinsă între lațul muntos și coasta oceanului Pacific, goana după aur a lăsat un lanț de mici orășele - fantomă, aproape părăsite, dintre care unele au renăscut din amintiri. Orășele de care n-am auzit niciodată, dar care au avut fiecare vreme de un deceniu, un an, o clipă, fărâma sa de dramă și fărâma sa de nădejde. Coulterville, se cheamă unul dintre ele. Biserica e de la 1854, iar Bill Șuierătorul e una dintre primele locomotive cu abur.
Goana după aur nu e, se pare, doar o metaforă. La jumătatea secolului al XIX-lea exista obiceiul ca terenurile nou dobândite să fie atribuite celor mai iuți de picior, în urma unei adevărate întreceri.
Aurul a apărut din întâmplare, și nimic n-a mai fost ca înainte.
La numai câteva zile după semnarea tratatului prin care Mexicul ceda Statelor Unite nordul Californiei, la 24 ianuarie 1848, s-a găsit întâmplător, undeva pe American River unde un elvețian avea un gater, o pepită de aur. A fost de ajuns pentru ca vestea să se răspândească, și în doar câteva luni în portul San Francisco erau ancorate 800 de corăbii, aducând din toată lumea oameni care n-aveau altceva în comun decât nădejdea de a găsi, prin bunăvoința destinului, aur.
Și azi se poate, contra unei taxe pe oră sau pe zi, să-ți încerci norocul spălând aur la râu, și această posibilitate, ca și existența unor muzee în galerii minere de la 1849, care expun unelte vechi și recreează totodată poezia unei epoci, aduce în zonă suficienți turiști atrași de legenda aurului pentru a produce o anumită bunăstare (cum s-ar întâmpla fără îndoială și în munții noștri Apuseni, unde istoria aurului este mult mai îndelungată...)
Centura aurului, Golden Belt, măsoară nu mai mult de zece kilometri lărgime, între Pacific și Masivul muntos, și se întinde pe 250 de km. de la sud spre nord. Goana după aur s-a încheiat când pentru exploatarea minereului au devenit necesare galerii adânci și utilaje de prelucrare complexe. Dar în decurs de un deceniu, între 1848 și 1858, de aici s-a scos aur în valoare de două miliarde de dolari, și tot în același interval de timp au murit peste 75.000 de indieni.
În folclorul indian, pentru care Ioan Grigorescu are și aici, ca și în alte episoade, un mare interes și o mare simpatie, povestea aceasta sună foarte diferit de mitologia hollywoodiană a westernurilor.
’’Ședeam pe butucul unui copac doborât și priveam bizonii care pășteau în preerie. Era soare blând, îmbietor la odihnă. Și a venit omul alb și mi-a cerut – dă-te mai încolo, să mă așez și eu. I-am făcut loc lângă mine. Dar fața palidă a continuat să mă împingă: fă-mi loc, nu vezi ce înghesuit stau? Și i-am tot făcut. Când am căzut de pe butuc, bizonii nu mai erau, iar preeria se acoperise cu asfalt. De acum locul ăsta îmi aparține mie, a zis fața palidă, și s-a întins din Manahatta până la oceanul unde se culcă soarele’’.
Cristina Oancea
***
Aici puteți accesa:
