În fiecare loc unde face popas, călăuza Spectacolului Lumii, Ioan Grigorescu, alege un punct de vedere aparte. Vineri, 28 august, la TVR 3, de la ora 22:00, am poposit la San Francisco.
Dacă la Madrid explorarea orașului pornea de la magnificele sale fântâni arteziene, la San Francisco el alege podurile - nu doar căi de acces, ci totodată încărcate cu valoare simbolică, și punct de start repetat pentru șirul gândurilor călătorului.
„Podurile m-au fascinat întotdeauna. Ele nu sunt doar prelungiri peste ape ale drumurilor de uscat, ci întruchipări ale speranțelor împlinite.” (Ioan Grigorescu)
Cinci benzi de acces pe sensul spre oraș, deasupra altor cinci benzi ale sensului opus, construite la nivelul inferior. Un gigant de oțel, la vremea construirii sale cel mai lung pod din lume, Bay Bridge constituie pentru călăuza noastră nu doar debutul călătoriei la San Francisco (pe care o vom vedea firește încheindu-se pe un alt pod... ) ci și al unei profunde meditații asupra podurilor în general, ca element de unire, de coeziune între oameni și comunități, între suflet și lume, între lume și Cer...
Podul pornit din Oakland trece printre zgârie-norii ridicați în a doua jumătate a secolului XX, emblemă a bogăției unui oraș care a crescut în vremea Goanei după Aur, în trei ani cât alții în... veacuri, populația sa mărindu-se de 50 de ori între 1848 și 1851, de la 500 la 25 ooo de locuitori. Alăturând imaginea-emblemă a vechiului tramvai tras pe cablu cu Trans-America Pyramid, Ioan Grigorescu reconstituie din detalii contrastante portretul unui oraș fericit înzestrat.
Frumusețea orașului văzut dinspre mare, întâlnirea cu pescărușii și cu prietenoșii lei de mare lenevind pe pontoane, nu-i îngăduie totuși autorului să uite că la San Francisco totul ar putea fi efemer.
„Cu soarta legată de falia San Andreas, ale cărei plăci tectonice se mișcă undeva sub oraș în magma din străfundurile Terrei, San Francisco are, ca și Los Angeles, o istorie marcată de cutremurele iscate de așa-numita Centură de Foc a Pacificului.”
Evocând cutremurul și incendiul din 1906, Ioan Grigorescu apreciază o dată în plus bucuria vieții cotidiene, seninătatea și optimismul cu care oamenii înfruntă posibilitatea unui viitor cataclism: „Să fie inconștiență? Sau oarbă sfidare a morții ? Nici vorbă. E simplu: Viață.”
La celălalt capăt al călătoriei, Golden Gate. Frumusețea suplă a celebrului pod este evocată de Grigorescu în paralel cu podul Brooklyn, căruia la New York i-a dedicat un episod întreg. Poartă de răsărit și de apus a Visului American, cele două poduri sunt de altfel construite pe baza aceluiași principiu tehnologic: uriașe cabluri răsucite din oțel, ale căror corzi puse cap la cap ar putea înconjura de trei ori Globul Pământesc, la Ecuator.
Dincolo de informație, Ioan Grigorescu rămâne un poet al cuvântului și al detaliului surprins în spectacolul cotidian.
„Podul, ca și curcubeul, înseamnă legătura cerului cu pământul peste genunile care par de netrecut”.
Și imaginea unei fete citind poezie la umbra pilonului uriaș al podului, măsura umană a tuturor lucrurilor...
Scris de Cristina Oancea
***
Aici puteți accesa:
