„Spectacolul lumii” a fost de data aceasta al lumii apelor, la San Diego. Am făcut cunoștință cu o „lume a mării transplantată într-un mediu creat de om, după legile ambientului propriu speciilor ocrotite”, joi, 10 septembrie, de la ora 22:00, la TVR 3.
Călătoria lui Ioan Grigorescu pe „magistralele vântului” ia sfârșit în extremitatea sud-vestică a Statelor Unite, la San Diego, în apropierea graniței cu Mexicul, unde odinioară diligența avea stația terminus, după ce străbătuse într-o lună de zile America de la coasta Atlanticului până la Pacific, în goana celor șase cai.
Senzația de science-fiction apare odată cu „nacela rotitoare pe fusul de o sută de metri înfipt în inima Împărăției Apelor mutate pe uscat”, care permite o privire panoramică peste oraș, peste ocean și peste un uriaș ansamblu de piscine, acvarii, bazine, un carusel de cascade, scene de apă, golfuri artificiale, întinse pe mai bine de 150 de hectare, în care se remarcă o preocupare, până la finețea detaliilor, pentru re-crearea unor ambiente cât mai asemănătoare celor naturale, nu doar pentru bucuria ochiului omenesc, ci și pentru confortul și siguranța oaspeților din ocean.
Peste 15 000 de specii de apă sărată sau de apă dulce, dintre care unele pe cale de dispariție, își găsesc adăpost în acest complex, totodată muzeu, rezervație și parc de distracții.
Delfinii se joacă în golfuri cu stânci și valuri, spre bucuria copiilor care se pot apropia în siguranță de mamiferele prietenoase, de milenii intrate în legendă pentru această atitudine față de om. Pretext pentru Ioan Grigorescu, fidel înclinației sale asumate pentru trecut și istorie, să mai dezvăluie un fragment de mitologie : „în riturile funerare ale grecilor antici, delfinii apăreau ca purtători ai morților către tărâmul vieții de apoi.”
Dacă primul documentar despre rechini al lui Jacques Yves Cousteau a fost filmat cu ajutorul unor scafandri protejați de cuști de oțel, aici vizitatorii se pot plimba liniștiți printre fălcile lor, prin tuneluri de plexiglas ce străbat imensul lor acvariu. Iar în amfiteatre focile cântătoare, sirenele din folclorul marinarilor, joacă un adevărat teatru alături de dresorii lor, spre deliciul sutelor de spectatori de toate vârstele.
Ioan Grigorescu găsește răgaz să arunce o privire asupra orașului, asupra istoriei sale dinainte de California Americană, dar și asupra dezvoltării spectaculoase a industriilor sale, favorizată de necesitățile celui de-al doilea Război Mondial. Orașul beneficază de un port natural de ample dimensiuni, care adăpostește și o importantă bază militară navală.
Iar pe malul splendidului golf, pe coasta de deal acoperită de verdele proaspăt al ierbii, călătorul descoeră un vast cimitir militar, în care-și dorm somnul de veci mii de tineri soldați americani morți în războaiele din Coreea și Vietnam - și mă gândesc că li se vor fi alăturat de-atunci și până acum și alții...
Într-un moment de dramatică meditație, Ioan Grigorescu îl citează pe Herodot : „în timp de pace, copiii își înmormântează părinții, iar în timp de război, părinții își îngroapă copiii”...
Dar despre hotarul fragil dintre pace și război, care poate fi uneori trecut în doar câteva momente, urmează să aflăm mai multe în episodul de vineri.
Scris de Cristina Oancea
***
Aici puteți accesa:
